Dragobetele sau Sântion de primăvară, cum i se mai spune în popor, este, cum bine știm deja,  o sărbătoare a fertilității, a fecundității, a iubirii între un bărbat și o femeie, pe care îndrăgostiții o așteaptă cu mare înfrigurare și emoție, an de an.

Se crede că Dragobetele (24 februarie) sau Drăgostițele, asemeni Sfântului Valentin, amplasat în aceeași lună, dar puțin mai devreme, la 14 februarie, asigură tranziția către un an roditor, îmbelșugat și un trai mai bun. Pare-se că această sărbătoare coincide cu o magie a întoarcerilor, respectiv cu momentul când cloștile se întorc la cuib, iar vitele de la iesle, dovadă că, odată cu sfârșitul iernii, oamenii se întorc la munca câmpului, iar natura renaște.

Dragobetele vestește totodată logodna păsărilor, care, dacă nu își vor găsi perechea,  riscă să zboare stinghere până la Dragobetele din anul următor. Tot astfel, bărbaților li se recomandă să între în contact cu forțele fecunde, să își caute partenere cu care să trăiască în deplină armonie și afecțiune. Conform spuselor din bătrâni, bărbații, flăcăii nu au voie să se certe cu soțiile, iubitele sau cu alte femei, dacă vor să le meargă bine tot anul.  Expresia „Dragobetele sărută fetele” întărește astfel ideea că băieții trebuie să fie, măcar de această dată, dacă nu zi de zi, extrem de cuceritori și de drăgăstoși, iar fetele să se lase sărutate și să se prindă, voioase,  în jocul dragostei.

În strânsă legătură cu miticul personaj se află, potrivit unei legende (pusă în circulație de Gheorghe Asachi) nimeni alta decât vestita Baba Dochia (cea cu 9 cojoace) sau baba Marta,  mama sau, după unii, soția lui Dragobete. Plasarea acestei zile de slăvire a dragostei în apropiere de luna martie i-a făcut pe unii folcloriști să întrevadă, în această sărbătoare, rădăcini străvechi ale Zilei (Internaționale) a Femeii (8 martie).

Din punct de vedere religios, ziua de 24 februarie semnifică  întâia și a doua aflare a capului Mergătorului Înainte și Botezătorului Ioan, iar în „Viețile Sfinților” ni se spune că:

„fiind tăiat cinstitul cap al Sfântului Ioan Înainte Mergătorul, l-a luat în tipsie necurata jucătoare și l-a dus maicii sale Irodiada. Iar ea nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze când trupul i se va lipi de trup. Deci ea a poruncit ca trupul să îl arunce, iar ucenicii luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei, însă capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în adânc pământ, la un loc ascuns și necinstit…Femeia lui Huza, economul lui Irod, l-a luat de acolo noaptea în taină și punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonului, unde era satul lui Irod.După aceasta trecând multă vreme, un bărbat slăvit, Inochenție,vrând să zidească o biserică mică de piatră și, după dumnezeiasca rânduială a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut; iar din unele minuni care se făceau într-acea vreme și prin dumnezeiasca descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului Înainte, îl păstra la sine cu cinste…” (Viețile Sfinților, VI, pp722-724)

Alte credințe și obiceiuri

•  Fetele și băieții petrec la horă, se veselesc, glumesc și râd, pentru a fi îndrăgostiți tot timpul anului.

• Dacă fata nu se întâlnește cu niciun băiat și nu se lăsă iubită,  atunci așa rămâne tot anul. Cu cât fata leagă mai multe vorbe glumețe cu băieții, cu atât se mărită mai ușor.

•  Dacă vremea este frumoasă, băieții și fetele de la țară merg împreună, hăulind și chiuind, să culeagă primele flori ale primăverii.
• Din zăpadă netopită fetele își fac provizii de apă cu care se spală la anumite sărbători de peste an ca să aibă spor în casă și să fie iubite.

• Sărbătoarea se ține ca să le meargă bine păsărilor, se fie sănătoase și să se înmulțească.

•  Oamenii nu lucrează, fiindcă se tem să nu se îmbolnăvească de friguri sau să nu le mănânce păsările porumbul, când se coace vara.

• Ca să își ferească copiii de arsuri, țărăncile le leagă de gât un șnur roșu împletit cu bumbac alb, de care leagă un bănuț, de preferat din argint.

• Este bine ca în toate casele să se aprindă rădăcină de iarbă de mare.

• Babele fac vrăji de dragoste la fetele tinere.

• De Dragobete iese ursul din bârlog și dacă își vede umbra, intră la loc, semn că vine gerul.
• Dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara vine mai devreme, în timp ce alții cred că, dacă prima și a doua zi după Dragobete sunt ploioase, primăvara va fi frumoasă.

•  Din bătrâni se povestește că demult cineva a lucrat în această zi, iar vara nicio pasăre din bătătură nu i-a mai făcut ouă. Altora le-au luat ulii puii sau au murit de boală.